vineri, 18 mai 2012

Cînd nu marchează ofensiva, o face sigur defensiva! Fundaşii Stelei înscriu aproape cît atacanţii



Iliev, noul fundaş golgeter din lotul Stelei

Steaua nu are atacanţi care să marcheze meci de meci, dar are fundaşi care fac asta. Nikolici, Mihai Costea, Florin Costea şi Tatu au marcat împreună cu doar 2 goluri mai mult decît linia defensivă a Stelei, care a punctat de 10 ori! 

Steliştii nu trebuie să îşi facă griji în ceea ce priveşte fundaşii. Pe lîngă faptul că Steaua a primit cele mai puţine goluri în acest sezon, oamenii din apărarea Stelei au o medie aproape un gol la trei meciuri. Pîrvulescu, Martinovici, Geraldo şi Iliev au marcat împreună în acest sezon 10 goluri. Martinovici şi Iliev au fiecare cîte 4 goluri date, iar Geraldo şi Pîrvulescu au înscris şi ei cîte un gol.

3 goluri a marcat L. Tatu în cele 27 de apariţii
4 goluri au în cont Martinovici şi Iliev în acest sezon, la egalitate cu Tănase. Doar Rusescu şi M. Costea au marcat mai mult ca aceştia
8 goluri a marcat Martinovici în 62 de meciuri în Liga 1
10 goluri a marcat Iliev în cele 50 de partide jucate în Liga 1, avînd un gol mai mult decît Tănase, care a punctat de 9 ori în 153 de meciuri
12 fotbalişti din lotul Stelei au reuşit să marcheze în acest campionat
13 goluri a marcat Raul Rusescu, avînd 1 gol peste ce au reuşit în total în acest sezon ceilalţi atacanţi ai Stelei.

miercuri, 16 mai 2012

Derby de România le decide soarta » Cu o victorie în faţa rivalilor, Stoichiţă şi Bonetti pot evita "decapitarea"

Mihai Stoichiţă şi Dario Bonetti îşi joacă viitorul pe banca Stelei şi a lui Dinamo în Derby de România 

Pentru italian, singura variantă pentru a continua în Ştefan cel Mare e ovictorie contra rivalei, iar Stoichiţă are şanse minime să rămînă la Steaua dacă nu va ieşi campion.

Aflat în conflict cu mai mulţi jucători, Bonetti trebuie să învingă Steaua în derby şi să cîştige finala Cupei cu Rapid pentru a continua la Dinamo. 

Primul cartuş pentru Bonetti » Italianul îşi joacă postul în derby-ul cu Steaua

Mihai Stoichiţă a reuşit să menţină Steaua în lupta pentru titlu, dar dacă va rata trofeul, şansele de a rămîne în Ghencea sînt aproape nule. Gigi Becali are deja în vedere alte două variante.

Laurenţiu Reghecampf a avut la Chiajna un parcurs extraordinar în retur şi este în relaţii bune cu patronul Stelei. O altă opţiune este Petre Grigoraş, tehnicianul Pandurilor fiind apreciat de conducerea Stelei pentru stilul de joc ofensiv.

Aproape sigur, următorul Derby de România nu-i va mai pune faţă în faţă pe Stoichiţă şi Bonetti.

"Reghecampf a demonstrat că e antrenor de valoare pentru că a făcut din rahat bici la Chiajna. Va veni antrenor la Steaua, dar încă nu ştiu cînd anume"
Gigi Becali, patron Steaua

marți, 15 mai 2012

Bătăliile din terenul Derby-ului de România » Unde şi cine va face diferenţa pentru Steaua şi pentru Dinamo?

Joi este derby-ul cu numărul 126 dintre Steaua şi Dinamo. Pe lîngă istorie, cifre, declaraţii, războaie psihologice, meciul va fi decis de reuşitele sau erorile din teren ale jucătorilor celor două formaţii. Nu luăm în considerare decizii ale arbitrilor care să influenţeze negativ soarta partidei. Vă propunem formulele echipelor, titulari şi rezerve, aşa cum se anticipează cu 48 de ore înaintea startului meciului, dar şi eventualele episoade-cheie din filmului duelului.
Cum ar arăta formula de start a Stelei
Tătăruşanu - Martinovici, Chiricheş, Geraldo, Latovlevici - Bourceanu - Chipciu, Tatu, T. Bălan, Tănase - Rusescu
Rezervele Stelei: Stanca, Gardoş, Iliev, Pîrvulescu, Răduţ, M. Costea, Fl. Costea
Absenţii Stelei: Nikolici (suspendat), Prepeliţă, Machado (accidentaţi), Bicfalvi (incert)

Cum ar arăta formula de start a lui Dinamo
Naumovski - Nica, Grigore, Moţi, Pulhac - C. Matei, Rus, Kone, Curtean - Niculae, Alexe
Rezervele lui Dinamo: Bălgrădean, Luchin, Muşat, Tameş, Strătilă, Dănciulescu, Ţucudean
Absenţii lui Dinamo: C. Munteanu, D. Stoica (nerefăcuţi), Platini (accidentat)

Dueluri de urmărit:
1. Rusescu contra Moţi şi Grigore
Golgeterul Stelei a fost MVP-ul ultimei confruntări dintre Steaua şi Dinamo, înscriind de două ori. A cîştigat duelul cu apărătorii săi în Ştefan cel Mare, mai are la activ şi alte evoluţii bune contra roş-albilor, pe vremea cînd era la Unirea Urziceni şi marca în poarta "cîinilor".

2. Niculae şi Alexe contra Chiricheş şi Geraldo
Cei doi Marius ai lui Dinamo au mai punctat în Derby-urile de România, vor avea viaţă grea cu apărătorii Stelei. Chiricheş e la primul Derby, însă are alte partide tari în CV. Niculae a înscris în tur, a mai făcut-o şi în ediţia precedentă, ambele sale reuşite fiind din penalty. Problema este că ambii atacanţi ai lui Dinamo n-au mai punctat de cîteva etape bune şi resimt tot felul de dureri, ultima oară în zona inghinală, care le-ar putea periclita fie prezenţa pe teren, fie evoluţia.

3. Kone contra Bourceanu
Sînt factorii de echilibru de la centrul terenului. Bourceanu şi-a luat în serios rolul de căpitan în ultima vreme, a început să bată nu doar cornerele, dar şi alte faze fixe. Kone, deşi la final de contract, a arătat că este indispensabil pentru jocul echipei. Cînd el joacă bine, Dinamo cîştigă punct sau puncte. Contribuie şi la faza ofensivă, fiind mai consistent decît rivalul său. Bourceanu este, totuşi, mai guraliv pe teren, datorită funcţiei. 

4. Tătăruşanu contra Naumovski
Portarul Stelei şi-a mai revenit, n-a mai făcut gafe, precum în startul sezonului, însă echipa sa continuă să primească gol. Naumovski i-a luat locul între buturi lui Bălgrădean, are 3 meciuri în actuala ediţie de campionat, ultimele 3, a încasat două goluri, cu CFR Cluj şi cu Mioveni, însă a făcut minuni la Sibiu, contra Voinţei, cînd Dinamo s-a impus cu 1-0. Amîndoi portarii sînt capabili de intervenţii spectaculoase, de văzut cine va greşi mai puţin.

5. Tănase contra Nica
Sau Tănase contra Luchin, încă nu e hotărît clar. Am ales varianta Nica, întrucît Bonetti pare decis să-l mai forţeze, încă o dată, într-un meci cu miză, pe tînărul de 19 ani. Dinamovistul intră tare, n-are frică, este un pic cam rudimentar, e deficitar la capitolul experienţă, dar se ţine scai de adversar, nu renunţă. Stelistul are experienţă, şi-a mai revenit, a avut evoluţii constant bune în ultima vreme. Roş-albii se tem foarte mult de el, de aceea nu sînt decişi dacă Nica e cea mai bună variantă pentru postul de fundaş dreaptă.

6. Chipciu contra Pulhac
Nici unul n-a jucat în tur, ar fi un duel în premieră între ei, nu s-au mai întîlnit în Liga 1. Chipciu este un fotbalist cu evoluţii sinusoidale, însă capabil să facă faze decisive. Nu este ultrarapid, dar compensează cu o tehnică foarte bună. Pulhac are experienţă, şi-a revenit psihic, este lent, însă capabil de a scoate ceva dacă trece printr-o pasă bună în timpul unei partide. Amîndoi ar putea capota dacă se pune presiune pe ei. 

7. Rezerve
Dinamo are de partea sa experienţa lui Dănciulescu şi Tameş, eroi ai unor Derby-uri celebre pînă nu demult, dar şi abnegaţia lui Ţucudean sau Strătilă, ultimul refuzat de Steaua cînd era Lăcătuş antrenor. Steaua are rezerve cu nume, însă care nu trec printr-o perioadă foarte bună. Totuşi, Mihai Costea a intrat în tur şi-a dat gol. Contează foarte mult absenţa lui Nikolici, suspendat, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai ultimului derby.

8. Antrenori
Stoichiţă a revitalizat Steaua şi-a repus-o în lupta pentru titlu, Bonetti este certat cu jucătorii săi după acuzaţiile făcute în vestiar la meciul cu CFR Cluj. Totuşi, italianul mai are un derby bifat, în august 2009, cînd a învins cu 1-0 în Ghencea. Se estimează un meci destul de tacticizat, închis, nici unul dintre cei doi antrenori nu debordează de un tupeu ofensiv, ieşit din comun.

luni, 14 mai 2012

Derby de România ca finala Europa League » Naţional Arena se pregăteşte de un nou show

În primele două zile s-au vîndut circa 25.000 de bilete pentruSteaua - Dinamo, programat joi seară, de la 21:45.
Steaua - Dinamo are toate şansele să se joace cu casa închisă. Argumentul? După primele două zile în care tichetele au fost scoase la vînzare, chiar dacă a fost vorba despre wekeend, s-au dat în jur de 25.000, adică aproape jumătate din totalul celor tipărite.
Şi ieri, la casele stadionului Steaua s-au format cozi, azi fiind ultima zi în care fanii vor mai avea posibilitatea să-şi achiziţioneze bilet de la arena din Ghencea. Începînd de mîine, dacă nu se vor epuiza, vor fi puse în vînzare la casele de la Arena Naţională. Cele mai ieftine sînt 10 lei, la peluze, iar cele mai scumpe la tribuna a II-a şi tribuna I sînt 30 de lei.

”Nilă" şi "Cioară", out! » Fraţii Costea sînt tot mai aproape de o despărţire de Steaua

În meciul din deplasare, cu FC Braşov, meci cîştigat cu emoţii, scor 2-1, Mihai şi Florin Costea nu au prins nici măcar banca derezerve a steliştilor, absenţa lor din lot devenind deja o obişnuinţă.
Fraţii Costea sînt tot mai aproape de o despărţire de Steaua la vară. Chiar dacă Gigi Becali a insistat ca Mihai să fie folosit titular în mai multe meciuri, aseară, nici unul dintre fraţi nu a fost oprit în lot. Stoichiţă a preferat să înceapă cu Bălan şi cu Rusescu în avanposturi, iar Tatu şi Nikolici au fost rezerve. În ultimele două etape, Florin a fost pe bancă, iar Mihai e la al treilea meci în care nu e oprit în lot. Steliştii susţin că Mihai Costea acuză de două săptămîni o accidentare.

Steaua:Inca un pas spre titlu!!

Steaua Bucuresti a jucat aseara cu Fc  Brasov. Steaua a marcat prin Novak Martinovik in minutul 14, iar Rusescu a majorat scorul prin faultul facut de capitanul Barsovenilor in careul de 16 metri ( PENALTY ). Dupa pauza,dupa o greseala a lui Valentin Iliev  brasovenii au reusit sa reduca din diferenta. Acum Steaua este pe locul 3 la 2 puncte distanta de liderul Vaslui..

duminică, 13 mai 2012

BRASOV-STEAUA!!

13 mai, duminica steaua va juca cu echipa FC BRASOV de la ora 21:30 pe digi sport 1. Pozitia in clasament in acest moment a stelistilor este pozitia a-4 iar cu o victorie ar ajunge pana pe locul 2 la 3 puncte de CFR care este cu un loc mai sus.